Gloria a dat Stelei o lecție despre cum se fac transferurile reușite în Liga I. L-a luat pe Moraes, un brazilian anonim cu 10.000 de euro, care a făcut însă mai multe în acest retur decât a reușit Cristian Tănase în tot campionatul, jucător cumpărat de Steaua cu 1,8 milioane de euro.
Astăzi se vor afla față în față doi jucători cu evoluții diametral opuse în ceea ce privește diferența calitate – preț. Cristian Tănase a jucat doar 608 minute pentru Steaua și a costat aproape 2 milioane de euro, sumă reprezentând prețul de transfer și salariul jucătorului. Un calcul simplu arată că Steaua a plătit 3.290 de euro pentru fiecare minut jucat de Tănase!
La polul opus se află Moraes. Jucătorul exponențial al Gloriei a fost titular în toate cele opt meciuri din retur și a marcat cinci goluri. El a costat 10.000 de euro pentru un împrumut până în vară, sumă la care se adaugă un salariu de 4.000 de euro pe lună, adică 30 de euro pe minut jucat. Și a marcat de cinci ori mai multe goluri decât Tănase. La vară, ardelenii îl pot achiziționa definitiv pentru 200.000 de euro!
10 mii de euro a plătit Gloria pentru împrumutul lui Moraes (foto) până în vară, de la FC Santos
1.8 milioane de euro au costat 50 la sută din drepturile pentru Cristi Tănase
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER